Laolalta[RO]/[EN below]
Trăim sub un asediu constant din partea unui sistem care ne exploatează, ne alienează și ne îngrădește din ce în ce mai mult libertățile. Suntem forțați să ne ducem viața concurând unii cu alții, uitând de puterea pe care o avem împreună. Confruntați cu propria precaritate și cu gentrificarea zilnică a orașului, realizăm că este tot mai mare nevoie de spații autonome, auto-organizate, în care să ne adunăm, să schimbăm idei și să creăm împreună. Cu toții avem diverse forme de cunoaștere, abilități practice și emoții pe care le putem împărtăși unii și unele altora. Împreună putem să creăm spații mai sigure pentru toată lumea, lipsite de ierarhii și cât mai puțin dependente de capitalism.
Vă invităm la seria de evenimente „Laolaltă”, în cadrul căreia vom avea discuții, prezentări, ateliere și proiecții de film. Evenimentele sunt bazate exclusiv pe contribuțiile și munca persoanelor participante și deci nu va exista diferență între ‘organizatori’ și ‘public’.
„Laolaltă” se va desfășura între 16 septembrie și 9 octombrie în spațiile auto-organizate Ⓐcasă (Someșului 45) și Rizom Infokiosk (Samuel Brassai 5). Toată lumea este binevenită, indiferent de etnie, gen, orientare sexuală, rasă, nivel de studii sau abilități fizice. Nu sunt binevenite comportamentele care discriminează și creează ierarhii de orice fel.
—————————–
We live under a constant assault from a system that exploits us, alienates us and limits our freedoms more and more each day. We are forced to live our lives competing with each other, thus forgetting the strength that we can have when we come together. Faced with our own precarity and with the gentrification of the city, we realize how much now we need more than ever autonomous and self-organized spaces, in which we can meet each other, exchange ideas and create together. We all have various knowledges, skills and emotions that we can share with each other. Together we can create safer spaces for everyone, with no hierarchies and as less dependent from capitalism as possible.
We invite you to ‘Laolaltă’, a series of events where we will have talks, presentations, workshops and film projections. These events are exclusively the work and contribution of the participants, and therefore there will be no distinction between organisers and the public.
‘Laolaltă’ will take place between September the 16th and October the 9th in the self-organized autonomous spaces Acasa (Someșului street 45) and Rizom (Samuel Brassai street 5). You are all welcome, regardless of your ethnicity, gender, race, education or physical abilities. We will not tolerate behaviours that discriminate and create any kind of hierarchies.
Începând cu data de 1 martie am făcut un apel la materiale pentru un zine feminist
(https://acasacluj.noblogs.org/apel-la-strangere-de-materiale-pentru-zine-feminist/). Deadline-ul este 30 aprilie, iar adresa de mail la care se strang materialele este [email protected].
Vrem să publicăm împreună texte despre experiențele, gândurile și reflectările noastre cu privire la poveștile personale ce au toate ecou colectiv. Așa că vă propunem să ne și întâlnim să povestim despre ele. În după-amiezele de joi, 20 si 27 aprilie, organizăm la A-casă spațiu de lucru. Vrem ca procesul de scriere și publicare al acestui zine să fie unul externalizat, în care oricine vrea să se implice să fie liberă să o facă.
Structura propusă este următoarea:
20 si 27 APRILIE 2017
– orele 15-22 spațiu de lucru la A-casă: haide când vrei și stai cât poți!
– activități sugerate pe durata după-amiezii (lista e liberă la completare și nimic din următoarele nu sunt obligatorii):
–> traducerea in limba română de texte deja existente în biblioteca de la A-casă sau de pe internet,
–> scrierea unei povești personale (ex. bancuri de tipul “intamplarea sexista a zilei”, narațiuni sau poezii),
–> desenare sau crearea de colaje cu materialele disponibile (lino-ștampile, spray-uri și șabloane, reviste, lipici etc),
–> research pe teme de interes (ex. mișcarea fascistă a coaliției pentru familie în romania/europa etc.)
– ora 20 povești colective: ce subiecte vrem să atingem cu această publicație, cine cu ce contribuie, ce texte s-au primit/se primesc online, promovare etc.
________________
Vrem să colectăm povești și texte într-un zine (revistă/broșură/magazine/zine) care va fi publicat în luna mai. Simțim nevoia de a avea astfel de materiale tipărite în limba română, pentru a le distribui și a ajunge la cât mai multe și mulți dintre noi. Vrem să creăm această platformă pentru a ne împărtăși experiențele prin texte, desene, poezii, poze, colaje, orice poate fi reprodus tipărit. Povestea pe care alegi să o împărtășești se poate situa oriunde în spectrul de emoții pozitiv-negativ, o poți semna, poți folosi un pseudonim sau poți rămâne anonimă. Poate fi ceva ce ai trăit personal sau o experiență la care ai fost martoră sau din care ai avut ceva de învățat. Pentru a păstra veridicitatea experienței, limbajul licențios nu va fi cenzurat.
Indiferent dacă ai mai scris până acum sau nu, povestea în sine este importantă. Alege să o exprimi cum vrei! Textele vor fi editate pe cât de puțin posibil, pentru claritate și cu consultarea autoarei înainte de publicare.
Textul poate fi de la 200 la 4000 de cuvinte, desenele pot fi mâzgâlituri grăitoare sau fotografii/colaje etc și le poți trimite până în 30 aprilie la adresa de mail [email protected].
Varietatea situațiilor pe care le trăim este mare, toate avem experiențe opresive ce ne afectează, ne construiesc sau ne influențează în mod cert. Experința acestora însă este resimțită diferit de fiecare dintre noi în funcție de vârstă, statut social, orientare sexuală, clasă economică, etnie sau abilități. De aceea aceste povești ne unesc, ne solidarizează și ne dau putere să luptăm în continuare pentru egalitate și echitate în toate sferele. Hai să le punem laolaltă și să ne facem vocea auzită!